atelier, povestea mea

Nu a fost un accident. Nu a fost nici un plan bine gândit. Pur și simplu s-a întâmplat.

Câteva cuvinte

Motivul pentru care acest site există.

Ce nu știi (încă, cred) despre mine e că misiunea mea în viață e să arăt oamenilor din jurul meu cum se fac corect chestii în viață.  Misiune sau obsesie, nu-s sigur. O să mergem pe misiune, că sună mai sănătos, așa. Din punct de vedere medical ”misiune” e ceva drăguț și inofensiv. Obesie nu prea… 

O altă problemă pe care o am e aceea că-mi place să am sculele mele. O fi ceva transmis genetic, fix ca în cazul ardeleanului care pierde trenul și uitându-se așa mâhnit la trenul care se îndepărteaza zice: no vezi, dacă n-ai tu lucru tău… Am foarte multe scule. Foooarte multe. 

Din combinația celor două minuni s-a născut ideea că aș putea să fac niște tutoriale simple care să explice pe lung ( că pe scurt mie nu-mi iese) cum se folosește corect o sculă, sau ce poți face cu ea, sau ce trucuri am învățat în anii mei de muncă. Și așa s-a născut canalul de Youtube ”Oblu”. Unde urma să punem tutoriale. Ceva simplu, drăguț. Nimic pretențios. 

Apoi am zis că ne trebuie un logo, și pentru că suntem profesioniști mai avem nevoie de un pachet de broadcasting cu intro, outro, tranziții, titluri, muzică și animații. Niște șepci, tricouri  + niște hanorace. Și o cameră. Două. Trei. Patru că ne trebuie una cu follow up automat, că nu avem om care să filmeze. Deocamdată. Și macara. Slider. Laptop. 2 ecrane de 27 de inchi, unul pentru prompter și unul pentru verificarea feedului. Un mixer video live cu 8 canale cu un HDD special care înregistreaza simultan semnalul de la toate camerele, Microfoane wireless că mno, nu poți lucra cu scule cablat. Lumini, Uitasem de lumini. vreo 40 de cabluri diverse, 8 încărcătoare usb, căști speciale și alte 2337 de mărunțișuri absolut necesare. Și ca să organizăm dezorganizarea am făcut un rack special din profile de aluminiu pe care șed toate aceste minuni. Buuuun

Iacă-tă că nici n-am început și deja cheltuisem o grămadă de bani. O grămadă! 

Dintr-o dată ideea faină, ștrengărească, veselă și simplă care trebuia să ne facă viața mai plină de sens devenise o chestie profesională, scumpă și care promitea să-mi ocupe timpul pe viitor. 

Și pentru că eu am cam tot ce-mi trebuie, mai puțin timp am realizat că trebuie să găsesc o metodă să monetizez activitatea asta. Și pentru că încă nu mă cunoști, trebuie să știi despre mine că eu am o problemă cu a cere cetățenilor chestii. Chestii ca like-uri, share-uri, comentarii, degete-n sus și alte onlinerii  specifice, sau bani, abonamente sau donații. Mi-e imposibil! Nu pot. 

Așa că pus în situația de a găsi o sursă de venit peentru canalul meu de Youtube am decis să fac un cont de Patreon unde contra unor abonamente să pot oferi conținut exclusiv.  Sau să fac un magazin online unde să vând sculele pe care eu le aduc de peste mări și țări și pe care le folosesc de ani de zile și de care sunt fooooarte mulțumit. Și pe care le-am testat și răstestat ”pă banii mei”.  Nu sună rău acum că vorbim despre asta. Doar că toată povestea asta a durat aproape 2 ani. Și acum e gata să pornească la drum… Avem Magazinul. Avem canalul de Youtube, sculele, studioul, chef de filmat, scule de prezentat… Mno. Ar cam trebui să ne apucăm de treabă…  

GO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *